Trainer: CAMI, OANA, CRISTINA
Durată antrenament: 60 MIN
Intensitate: MEDIE
Adu cu tine: UN PROSOP
Trainer: CAMI, OANA, CRISTINA
Durata antrenament: 60 MIN
Intensitate: UȘOR MEDIU RIDICAT
Adu cu tine: UN PROSOP
CUM TE VEI SIMȚI?
CE ESTE?
BODYART este mai mult decât un antrenament – este o metodă holistică de mișcare care te ajută să te reconectezi cu propriul corp, cu respirația și cu mintea ta. Inspirată din principiile medicinei tradiționale chineze (MTC), BODYART combină elemente din yoga, antrenament funcțional, qigong, gimnastică medicală și dans, într-un flux armonios de mișcări fluide și conștiente.
Clasele BODYART sunt structurate în 5 faze de energie, fiecare corespunzând unui element: pământ, lemn, foc, metal și apă. Fiecare fază are rolul de a ghida treptat corpul și mintea prin mobilizare, activare, consolidare, relaxare și introspecție. Metoda BODYART dezvoltă forța, flexibilitatea, coordonarea, echilibrul și postura, oferind în același timp beneficii profunde la nivel energetic și emoțional.
La Equilibrium Gym, clasele BODYART sunt împărțite în trei direcții principale, fiecare cu o identitate distinctă:
BODYART. STRENGTH & THERAPY
Antrenament pentru viață.
Clasele din această categorie pun accent pe mișcarea funcțională, respirație conștientă, aliniere posturală și echilibru muscular. Este forma ideală de BODYART pentru cei care caută atât consolidarea forței și stabilității, cât și relaxare profundă și recuperare.
Această clasă urmează cele 5 faze de energie, pornind cu centrare și mobilizare blândă, continuând cu exerciții funcționale adaptate nevoilor clasei – fie terapeutice, fie pentru forță și tehnică – și încheind cu faze de calm, stretching și respirație conștientă.
Se poate lucra în profiluri variate precum: Basic Strength, Myofascial, Structure, BA Medical & Recovery, BA Stretch sau BA Prevention & Therapy.
BODYART. CARDIO & STRENGTH
Putere, energie, rezistență.
Această variantă combină structura clasică BODYART cu elemente de antrenament cardiovascular pe intervale. Integrează 5 runde a câte 2 minute de efort intens, alternate cu 30 de secunde de efort redus, ceea ce stimulează metabolismul, îmbunătățește rezistența și intensifică consumul caloric, fără a pierde din vedere respirația și conștientizarea corporală specifice metodei BODYART.
Ideală pentru cei care își doresc un antrenament complet – funcțional, dinamic și cu beneficii cardio – într-un cadru sigur și controlat.
BODYART. ENERGETIC
Armonie, vibrație, transformare.
BODYART ENERGETIC este o invitație la introspecție, fluiditate și conexiune profundă cu sinele. Pornind de la teoria meridianelor energetice din medicina tradițională chineză, această clasă explorează legătura dintre emoții, organe interne și mișcare.
Mișcările sunt fluide, circulare, ca o undă. Ritmul este lent, ghidat de respirație și intenție. Energia se transformă, iar tu devii mai adaptabil, mai conștient și mai prezent. Este o formă de mișcare ce sprijină regenerarea emoțională, ieșirea din stările de vibrație joasă și restabilirea echilibrului interior.
Profilele clasei includ: BA Flow, BA Energy, Burnout, Core Cell Memory.